Fabrica de praf de ouă

Fabrica noastră de praf de ouă produce praf integral și de gălbenuș, adaptat cerințelor fiecărui client. Produsele sunt naturale, fără aditivi, ambalate în cutii de 25kg sau bag-in-box-uri de 650kg, cu un termen de valabilitate de 2 ani.

Super Eggs deține și propria fabrică de praf de ouă prin care se asigură producția prafului de ouă pentru piața națională și internațională, atât pentru mica cât și pentru marea distribuție.

Construcția ansamblului de producție din cadrul fabricii de praf de ouă este concepută liniar, astfel încât fluxul tehnologic să se desfășoare fără încrucișări, începând cu recepția și depozitarea materiei prime și terminând cu livrarea produsului finit, evitându-se în acest fel contaminarea încrucișată.

Fluxul tehnologic asigură condiții de calitate a producției și de igienă care să respecte legislația internă și încadrarea în normele UE. Toate operațiunile și fazele tehnologice care se desfășoară în sala de producție și spațiile de depozitare sunt controlate și monitorizate în biroul .  De asemenea, fabrica beneficiază de filtre sanitar – veterinare pentru acces controlat al personalului și al mijloacelor de transport.

În cadrul firmei funcționează un laborator uzinal pentru efectuarea analizelor necesare producției pentru a ne asigura permanent de faptul că ouăle, lichidul pasteurizat și praful de ouă sunt de calitate.

Astfel ne asigurăm că la clienții noștri ajunge praf de ouă de calitate foarte bună, necontaminat și care poate fi folosit în siguranță în industria alimentară.

Întrucât rețetele sunt diferite de la un domeniu alimentar la altul, ne-am adaptat cerințelor clienților noștri și preparăm atât praful de ouă integral cât și praful de gălbenuș pe baza fișei tehnice pe care ne-o pune la dispoziție clientul. Astfel acesta are siguranța că folosește materia prima optimă pentru prepararea produselor pe care el le comercializează.

De asemenea, livrăm în cantitățile necesare pentru fiecare client în parte. Astfel, praful de ouă este livrat la cutii de câte 25 kg și la bag-in-box-uri de câte 650 kg.

Praful de ouă produs și livrat de Super Eggs este natural și nu conține adaosuri artificiale. Termenul de garanție al acestuia este de 2 ani de la data fabricației.

Fabrica de praf de ouă deținută de Super Eggs este certificată conform standardului IFS.